..sunt într-o camera cu 10 oameni și mă gândesc la un sigur lucru: toată lumea moare. Dacă mor eu prima, ei vor fi triști? Dacă moare unul dintre ei, eu aș fi tristă.
Mai devreme sau mai târziu cu toții murim. Si de ce atâta agitație, până la urmă? Mori și termini cu tot rahatul ăsta..
Și stau și le analizez fețele, ridurile, ochii bulbucați. Și este într-adevăr trist. Este tragic când realizezi că oricum vei muri. Indiferent de realizări, tu nu vei mai exista iar cei care te-au cunoscut ar fii doar supărați și triști.
Adică, ce rost ar avea sa încerci sa te prefaci a fi perfect? Ce rost mai are să nu greșești?
Eu știu doar atât, dacă ar fi să pot să îmi retrăiesc viața asta, aș face exact aceleași greșeli.. doar ca mult mai devreme!
In spatele orizontului verde 