Nimic

Cum s-a ajuns aici?! Cum am ajuns eu așa?! Ce s-a întâmplat cu mine?! Dacă asta înseamnă maturizare atunci eu o refuz..

Decizii și consecințe și nopți pierdute aiurea.

Și imi tot zic „Ai un scop. Nu uita de el! Nu uita planul!!”

Dar e foarte greu să mă țin de plan. E greu să nu simt, să nu văd, să nu trăiesc. Și poate că asta ar fii calea ușoară. Și sunt convinsă că asta este cheia succesului: Planul!!

Dar parcă nu aș vrea să fac sacrificii si să îmi reușească planul. Sunt atât de obișnuită să pierd încât mă las pradă iluziilor și uit de ce sunt aici.

Presupun că.. Nu mai presupun nimic. Presupunerile m-au adus aici.